3 rețete de supe delicioase și sățioase (de post). Diversificați-vă meniul din zilele de post! - Retete Usoare

3 rețete de supe delicioase și sățioase (de post). Diversificați-vă meniul din zilele de post!

Știți că puteți să postiți cu multă plăcere? Vă propunem câteva rețete de supe delicioase, care vă vor ajuta să diversificați meniul de post. Supe cu conopidă și ardei dulce, cu varză murată și ciuperci. Diversitatea gusturilor ne inspiră!

1. SUPĂ CU CONOPIDĂ ȘI ARDEI DULCE

Ingrediente:

-o conopidă;

-300 g de cartofi;

-2 morcovi;

-150 g de mazăre verde;

-o ceapă;

-un ardei dulce;

-2 linguri de ulei;

-câteva rămurele de coriandru proaspăt;

-câteva rămurele de pătrunjel proaspăt;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-1.5 litri de apă.

Mod de preparare:

1.Spălați și divizați conopida în buchețele.

2.Spălați și curățați cartofii și morcovii. Tăiați-i în bucățele.

3.Curățați ceapa și tăiați-o în cubulețe.

4.Spălați ardeiul dulce. Tăiați-l în jumătate, după care îndepărtați-i semințele și codița. Tocați-l în fâșii subțiri.

5.Încingeți uleiul într-o cratiță cu fundul gros. Prăjiți ceapa în el până va deveni aurie. Adăugați morcovul și ardeiul dulce. Continuați prăjirea pe parcursul a 7 minute, amestecând periodic.

6.Turnați 1.5 litri de apă fierbinte în cratiță și aduceți-o până la punctul de fierbere.

7.Adăugați cartofii în supă și fierbeți-i timp de 10 minute.

8.Adăugați buchețelele de conopidă și fierbeți supa încă 5 minute.

9.Spălați, uscați și mărunțiți verdeața.

10.Adăugați mazărea verde și jumătate din verdeață în supă. Sărați-o, piperați-o și fierbeți-o încă 5 minute.

11.Opriți focul și lăsați supa să se odihnească timp de 10 minute, fără să o luați de pe aragaz.

12.Turnați supa în farfurii și presărați-o cu verdeață.

2. CIORBĂ MĂNĂSTIREASCĂ CU VARZĂ MURATĂ ȘI CIUPERCI

Ingrediente:

-250 g de varză murată;

-80 g de ciuperci uscate;

-3 cepe;

-3 linguri de ulei;

-o lingură de făină;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-50 g de verdeață (după gust);

-o foaie de dafin;

-3 litri de apă.

Mod de preparare:

1.Înmuiați ciupercile în apă timp de 60 minute, după care tăiați-le mărunt.

2.Spălați, uscați și mărunțiți verdeața.

3.Curățați și tocați mărunt ceapa. Căliți-o în ulei până va deveni transparentă.

4.Tăiați varza murată și adăugați-o în tigaia cu ceapa prăjită. Amestecați și înnăbușiți amestecul până când varza se va înmuia.

5.Transferați varza cu ceapa într-o cratiță. Turnați 3 litri de apă peste ele. Adăugați foaia de dafin, sare după gust și ciupercile.

6.Acoperiți cratița cu un capac și fierbeți ciorba timp de 30 minute, pe foc mic.

7.Prăjiți făina în uleiul rămas în tigaie.

8.Scoateți foaia de dafin din cratiță și adăugați făina rumenită. Amestecați și fierbeți supa timp de 5 minute din momentul clocotirii.

9.Turnați supa în farfurii, decorați-o cu verdeață mărunțită și serviți-o.

3. SUPĂ RAPIDĂ DE CIUPERCI

Ingrediente:

-300 g de ciuperci Champignon proaspete;

-2 cepe;

-2 morcovi;

-100 g de țelină (rădăcină);

-o foaie de dafin;

-70 g de ceapă verde;

-verdeață — pentru decor;

-1.5 litri de apă.

Mod de preparare:

1.Curățați și spălați ciupercile Champignon. Tăiați câteva bucăți în jumătăți, iar pe celelalte — în cubulețe.

2.Curățați și tăiați ceapa în cubulețe.

3.Spălați, curățați și mărunțiți morcovii și rădăcina de țelină. Prăjiți-le împreună cu ceapa în ulei, pe parcursul a 5 minute.

4.Clocotiți 1.5 litri de apă.

5.Adăugați legumele prăjite, ciupercile tăiate și amestecați foarte bine. Sărați supa și adăugați foaia de dafin în ea. Fierbeți-o pe parcursul a 10-15 minute.

6.Mărunțiți ceapa verde.

7.Turnați supa în farfurii. Decorați-o cu ceapă verde și verdeață.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...