Chiflele ideale pentru micul dejun (british scones) — crocante la exterior și moi, delicate la interior! - Retete Usoare

Chiflele ideale pentru micul dejun (british scones) — crocante la exterior și moi, delicate la interior!

Aceste chifle delicioase sunt arhiprezente pe mesele britanicilor. Ele pot fi tăiate cu ușurință în jumătate și unse cu unt, gem, dulceață, frișcă bătută sau oricare altă umplutură. Se prepară rapid (în doar 30 minute) și sunt ideale pentru micul dejun sau în calitate de gustare!

INGREDIENTE (PENTRU 10-12 BUCĂȚI):

-450 g de făină;

-60 g de unt;

-250 ml de lapte;

-2 linguri de zahăr;

-10 g de praf de copt;

-½ linguriță de sare;

-un ou — pentru uns;

-50 g de parmezan sau altă brânză — pentru presărat.

MOD DE PREPARARE:

1.Cerneți făina împreună cu praful de copt într-un bol.

2.Adăugați zahărul, sarea și amestecați.

3.Adăugați untul rece și amestecați totul cu mâinile până veți obține un aluat nisipos.

4.Faceți o adâncitură în mijlocul lui și turnați laptele în ea. Amestecați și frământați un aluat dens.

5.Transferați-l pe suprafața de lucru, presărată cu făină și întindeți-l într-un blat cu grosimea de 2 cm.

6.Folosind o formă metalică sau un pahar cu diametrul de 7 cm, decupați cerculețe din blat.

7.Așezați-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

8.Ungeți-le cu ou bătut și presărați-le cu parmezan ras.

9.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 180°C și coaceți chiflele timp de 15-20 minute, până vor crește și se vor rumeni.

10.Serviți-le cât sunt calde cu unt, frișcă bătută, dulceață sau gem.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!